Discutii aprinse in PSD: Iliescu enervat
Discuţii aprinse, ieri, în şedinţa conducerii PSD, între taberele Geoană şi Năstase. Actualul lider al partidului, Mircea Geoană, împreună cu apropiaţii săi, Constantin Niţă şi Dan Nica, l-au enervat la culme pe Ion Iliescu, atunci când au vorbit despre nevoia votului pe echipe pentru conducerea PSD. “Dar vreţi să privatizaţi partidul, să-l scindaţi?!”, a sărit atunci Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, subliniind că s-ar crea premisele scindării formaţiunii. Iliescu a spus răspicat că, în acest mod, “o gaşcă” şi-ar impune punctul de vedere, devenind dominantă, ceea ce este de neaceptat. Geoană a susţinut ideea că norma de reprezentare a delegaţilor in Congresul din 20 februarie ar trebui stabilită pentru organizaţiile locale în funcţie de rezultatele obţinute de acestea la turul al doilea al prezidenţialelor. Adrian Năstase şi Victor Ponta s-au opus vehement. Adrian Năstase ar fi reproşat şi că organizaţia de Bucureşti va avea mai mulţi participanţi decât altele, cu performanţe la fel de bune sau chiar mai bune la alegeri. Contracandidatul său a spus, în schimb, că alocarea va fi echitabilă.
Cele două tabere s-au certat şi în privinţa locului în care ar urma să se desfăşoare Congresul. Dacă Marian Vanghelie a insistat ca acesta să fie Romexpo, el oferindu-se şi să organizeze evenimentul, susţinătorii lui Năstase au dorit ca lucrările Congresului să aibă loc la Palatul Parlamentului.
La finalul şedinţei, Vanghelie a recunoscut că face “jocuri de culise”, dar le consideră “normale” pentru că astfel de discuţii se poartă în toate partidele europene şi româneşti. Adrian Năstase a afirmat că îşi doreşte să existe jocuri de culise: “Îmi doresc să nu fie nevoie să facem o comisie de anchetă privind desfăşurarea votului după congres. Consider că avem maturitatea necesară pentru a evita suspiciuni şi a nu alimenta la nivelul partidului şi al opiniei publice astfel de idei, în sensul că unii preşedinţi de organizaţie ar face presiuni asupra unor delegaţi sau ar alege delegaţii într-un mod mai puţin democratic”. Acesta a atras atenţia că numărul delegaţilor de la congres depinde de cel al membrilor Consiliului Naţional, existând la nivelul judeţelor “presiuni” pentru mărirea numărului delegaţilor.
Written by societate
februarie 9, 2010 at 10:30
Postat in social-politic
Tagged with 20 februarie, Geoana, Iliescu, Nastase, Vanghelie
Somaj maxim
Şeful misiunii FMI la Bucureşti a declarat recent că este posibil ca numărul şomerilor să atingă un milion de persoane până la jumătatea acestui an, cifră infirmată ulterior atât de premier, cât şi de ministrul Finanţelor şi de ministrul Muncii. “Niciodată cifra de un milion de şomeri nu a existat, la fel ca şi cea de 100.000 de disponibilizaţi”, a sunat atunci replica şefului de la Finanţe, Sebastian Vlădescu, care s-a contrazis astfel în privinţa programului de disponibilizări anunţat de el la începutul anului.
Aproape 300.000 de români şi-au piedut locurile de muncă în ultimul an, peste 80% dintre aceştia fiind din mediul privat. Iar şansele lor de a-şi găsi un loc de muncă sunt în continuare mici. Rămân însă sute de mii de şomeri pentru care deocamdată nu există cerere şi cărora specialiştii în resurse umane le recomandă soluţia reconversiei profesionale. Domeniile în care s-au mai dezgheţat angajările în ultima perioadă sunt retailul – datorită politicii de extindere a companiilor de pe această piaţă, alături de IT&C, după cum reiese din cele mai recente anunţuri de pe piaţa forţei de muncă.
Nu în ultimul rând, specialiştii în resurse umane vorbesc de o eventuală deschidere şi în domeniul financiar-bancar, dovadă fiind cele 223 de posturi de consilieri disponibile săptămâna aceasta la nivel naţional.
Written by societate
februarie 9, 2010 at 10:21
Postat in Romani pentru romani, social-politic
Tagged with reconversie, somaj, un milion
Politica in Romania
Comunicarea politica din Romania este actualmente in deplina dezvoltare, incepandu-si
evolutia acum aproximativ 20 de ani. Comunicarea politica este astazi un instrument in gestionarea conflictelor politice romanesti, contribuind la facilitatea schimbarilor. Conflictul (mai ales discursiv) a devenit motorul principal al schimbarii politice si sociale in Romania. Schimbarea sociala si politica reprezinta un fenomen normal. Mai mult, conceptul de schimbare a inceput sa domine cultura politica romaneasca si a influentat decisiv majoritatea campaniilor electorale recente. Scopul participarii la viata politica a devenit castigarea puterii si nu neaparat exercitarea ei. Din aceasta cauza resursele si eforturile se concentreaza pe castigarea campaniilor electorale si nu pe pastrarea puterii de catre guvernanti, ducandu-se astfel la campanii oportuniste si de convingere. Comunicarea politica e foarte personalizata. Succesul depinde mai mult de calitatile si imaginea personala decat de corpul politic (de idei, valori, simboluri) pe care fiecare il reprezinta. Comunicarea politica e axata pe conflict si pe schimbare. Mesajele constructive lipsesc. Fiindca se obtin mai facil rezultate prin imagine decat prin politici publice, politica a devenit un spatiu in care se investeste mai cu seama in comunicare.
Efectul prevalentei imaginii este ignorarea realitatii. Romania este o tara mult schimbata
in prezent fata de aceleasi reguli si clivaje. Pericolul imediat este refuzul societatii de a mai accepta un sistem politic invechit, ceea ce conduce la conservarea nevoii de schimbare, indiferent de forma pe care o va prelua.
Written by societate
februarie 5, 2010 at 10:37
Postat in Romani pentru romani, social-politic
Tagged with comunicare politica, putere, schimbare, societate
Scrisoare deschisa catre liderii opozitiei
In data de 28 ianuarie 2010 domnul Voiculescu, presedintele partidului conservator, a creat aceasta scrisoare din care voi cita cateva randuri ale domniei sale:
La PC se schimba garda. Vor veni, sper, lideri tineri, inteligenti, determinati. Vor propune si promova o noua viziune!
In acest moment, nu-i nici un secret, in Romania exista un singur partid cu putere politica reala. Ba chiar un singur om, dar asta este deja specific national.
In Romania, in aceasta Romanie de dupa 2009, liderul opozitiei are infinit mai putina putere si influenta decat un banal secretar de stat care a avut, la timp, inclinatie catre portocaliu. Si, astfel, in urmatorii ani, PNL si PSD risca sa macine in gol bruma de resurse de care mai dispun pentru a se impune drept, imense realizari, „principal partid de opozitie” sau „cel mai activ partid de opozitie”. Iar liderii lor vor mai inscrie puncte simbolice la cate o emisiune televizata sau la cate o motiune plecata din start fara sanse. Deci, foarte putin. Ba chiar nimic.
PSD si PNL trebuie sa inteleaga ca nu se lupta cu un partid, ci cu un sistem care dispune integral de resursele institutionale, financiare si coercitive ale statului roman.
De la cetatenii romani fara simpatii politice pana la simpli membri de partid, alesi locali sau parlamentari, toti avem nevoie de o viziune si un obiectiv realizabil pentru a continua sa speram.
Pentru ca PSD si PNL sa nu devina, treptat, doar partide istorice, trebuie formata, in cel mai scurt timp, Alianta Social Liberala, trebuie elaborat un program politic temeinic si trebuie construit un guvern din umbra solid, care, prin contrast, sa demonstreze precaritatea Executivului in functie si sa-i convinga pe romani ca exista alternativa. Romania are personalitati marcante, in politica si in afara ei, care ar putea restaura, chiar si din umbra, increderea romanilor in functia din prim-ministru.
Altfel, daca ne irosim timpul cu mize simbolice, rezultatele la alegerile locale si parlamentare din 2012 vor fi, in mod fatal, doar simbolice.
Asadar,
Domnule Diaconescu, domnule Geoana, domnule Mitrea, domnule Nastase (ordinea este strict alfabetica) va intreb public, ca cetatean roman si coleg de opozitie, cum vedeti viitorul PSD, al opozitiei si al democratiei in Romania?
Domnule Antonescu, stimati colegi liberali, cum vedeti viitorul PNL, al opozitiei si al democratiei in Romania?
Dan Voiculescu
Written by societate
februarie 1, 2010 at 12:39
Postat in social-politic
Tagged with opozitie, partidul conservator, PNL, PSD, Voiculescu
Romania-tara europeana
Acum foarte putin timp ne-am intergrat in UE. Toate bune si frumoase, viata roz, flacara violet, trandafiri pe alei, curatenie, civilizatie…cultura…Incep sa ma consider cetatean 100% european…ce fericire si ce bucurie…oare? Noi in tarisoara asta mica avem de toate: saracie, bogatie, prostituate, diplomati, cultura, mizerie, respect, droguri, legi, vile…in ce tara “frumoasa” traim! pacat ca suntem si noi pe aici, unii dintre noi, care fac umbra pamantului degeaba. Inca mai avem tara cu peisaje foarte frumoase, dar neangrijite, carora nu li se acorda atentie, dar mai ales bani din buget, copii premianti care nu pot evolua in viata datorita celor cu buzunare pline, deoarece le au cusute cu sarma, viata sociala este in declin puternic, dar ne vaitam cu asa dorinta de a fi auziti si asteptam mila sau recompensa sau mai stiu eu ce tocmai din partea celor care nu ar arunca nici macar cu 1 ban in noi, dar ce spun eu? oare suntem cersetori? nu mai avem tarie de caracter? Sau poate nici nu am avut! Ce sa-i ceri de exemplu lui nea Ilie din fundu curtii sa judece viata pe care o duce? Ca va raspunde ca are pensia mica, nici nu stie si nu va apuca vreodata sa afle cum se poate trai mai bine (nu in sensul Base), mai civilizat, fara sacrificii atat de mari. Nu suntem lasati sa ne informam cu adevarat, toata ziua la tv…ne indobitocim, pardon ne pierdem in detalii pe care ei nu le arata, dar realitatea este alta, este cea pe care o traim fiecare din noi si culmea o ACCEPTAM!!! Nu ne intrebam niciodata unii pe altii ce am putea sa facem, asteptam sa ni se dea, unii nu avem chef munca, ne bagam intr-un colt si asteptam sa ne treaca. Acum ne intrebam de ce suntem asa saraci: pentru ca asa am vrut! si inca acceptam. Mana de lucru in tara noastra este foarte ieftina, vom adera la euro, ce mare circ va fi sa avem si noi niste amarati de 200-300 de euro salariu minim…in ce tara traim? Ati ales la vot fiecare ce a crezut, dar nimeni nu a facut un studiu serios inainte de a pune stampila pe dragutul candidat, indiferent cine ar fi el, acum toti suportam consecintele de a “trai bine”!
Written by societate
februarie 1, 2010 at 12:18
Postat in Pamflet, Romani pentru romani, social-politic
Se va schimba sefia PSD
Dupa atatea discutii, acuzatii, PSD-isti deveniti independenti, flacara violet si bineanteles dupa alegerile pierdute, sefia PSD va fi preluata de: Miron Mitrea, Adrian Nastase sau poate Marian Vanghelie. Mitrea a anunţat că va candida la şefia PSD şi şi-a anunţat echipa: Oprescu, Sârbu şi Severin. Năstase nu face parte din echipă. Oprescu: „Nu mă întorc în partid“. “Cristian Diaconescu m-a întrebat cu ceva timp în urmă dacă aş fi dispus să-l sprijin pentru o candidatură la preşedinţia partidului. Se pare că nu a luat această decizie, aşa că am luat-o eu. Am să candidez la preşedinţia PSD”, a declarat Mitrea.
Written by societate
ianuarie 22, 2010 at 18:04
Postat in social-politic
2010-anul crizei maxime
A inceput un nou an in care unii dintre romani si-au pus anumite sperante, dar viata ne rezerva tuturor noi surprize si evenimente la care trebuia sa ne asteptam: un guvern care nu redreseaza situatia economica, ba dimpotriva, scumpirile vor veni ca un tavalug peste noi gata sa ne epuizeze si ultimele resurse financiare, fizice si psihice, somerii se vor inmulti cu inca cateva mii, viitorul tarii, daca mai exista, va suferi schimbari dramatice si asta o spun din punctul de vedere al educatiei si civilizarii a ceea ce se mai putea civiliza si dezgheta la tratacuta fixata in suruburi de societatea in care traim, in care se gasesc foarte multe exemple negative si spre care fiecare dintre noi ne indreptam si le acumulam experientele ca pe ceva normal. Ma intreb mai exista ceva normal? Ne-am obisnuit sa ne lasam ghidati de val, de vant de cum vreti voi sa-l numiti, nu mai avem un scop in viata, nu mai luptam pentru ce vrem, pentru viata noastra, dar pentru societate nu mai vorbesc, nimeni nu se mai implica in problemele altora, sub nici o forma. Unde este omenia pentru care eram cunoscuti de alte popoare? Ironic, acum se tem de noi ca ii jefuim. Ne-am creat o imagine…Poate ca anul acesta, cine stie, cu cat vom avea de suferit, ne vom scutura bine si ne vom trezi din visul urat in care traim de 20 de ani, pentru a lupta macar pentru copii nostri, care merita un alt viitor, sa nu mai fie si ei generatie de sacrificiu…sa investim in ei, in educatia lor, in formarea lor ca cetateni ai acestei tari.
Written by societate
ianuarie 4, 2010 at 13:04
Postat in Romani pentru romani, social-politic
Sarbatori fericite!!!
Written by societate
decembrie 18, 2009 at 09:25
Postat in Romani pentru romani
Anunturi
Written by societate
decembrie 16, 2009 at 09:25
Postat in Publicitate


